Peste 2 milioane de euro pentru turismul bihorean, prin RO-HU

Agenția de Management al Destinației Bihor va demara, începând cu 1 martie 2019, un proiect prin intermediul căruia se va urmari formarea și specializarea resurselor umane din domeniu turistic din Euroregiunea Bihor – Hajdú-Bihar. Pentru asta are la dispoziție peste 2 milioane euro.

Cu acești bani se vor realiza strategii transfrontaliere integrate de management al resurselor umane cu personal format și specializat în vederea creșterii atractivității destinațiilor turistice din Bihor.
În plus, o mie de persoane din domeniul turistic vor participa la cursuri de formare/specializare, se vor organiza două workshop-uri și 22 de evenimente (târguri/festivaluri) pentru promovarea produselor locale și se va crea o bază comună a necesarului de resurse umane în domeniul turismului.

Vor fi create, de asemenea 5 centre de formare, specializare și suport în domeniul industriei turistice și domeniile conexe (ospitalitate, cultură, arii protejate). Unul va funcționa chiar la AMD Bihor (investiții în rețea date și voce, dotări mobilier, dotări IT, dotări activități turism). În Bihor vor mai fi realizate la Catedrala Romano-Catolică „Basilica Minor” Oradea, la parohia reformată Episcopia Bihor, în Ioșia, va funcționa „Ars Ecumenica” , iar un centru, axat pe meșteșuguri tradiționale și turism rural, va fi deschis la „Izbuc-Călugări”.

Distribuie informația
Alte știri