Peste 200 de litri de alcool etilic, nemarcat, confiscați de polițiștii bihoreni de la un bărbat, depistat în flagrant delict, în timp ce îi transporta

Joi, 2 martie a.c., în jurul orei 10.00, pe D.N.76, în localitatea bihoreană Băile Felix, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce transporta cu un autoturism, în portbagajul acestuia, 208 litri de alcool etilic, nemarcat, cu o concentrație alcoolică de 94 grade, îmbuteliat în flacoane din plastic.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la peste 15.000 de lei.

Cei 208 litri de alcool etilic, descoperiți de polițiști, au fost indisponibilizați, urmând a face obiectul confiscării speciale.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 40 de litri de alcool etilic.

Acțiunea de prindere în flagrant (caz alcool confiscat, mediatizat azi) a beneficiat de suportul de specialitate la Direcției Regionale Vamale Cluj Napoca, cu sediul în Oradea. 

Distribuie informația
Alte știri