Peste 200 de pompieri militari bihoreni vor fi zilnic la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada Sfintelor Sărbători de Paşti, peste 200 de pompieri militari din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor sunt pregătiți să intervină în orice moment, pentru salvarea și protecția vieților și bunurilor oamenilor, precum și a patrimoniului istoric și cultural, numărul forțelor și mijloacelor de intervenție fiind suplimentat în cazul producerii unor evenimente de amploare.

La urgenţele medicale vor interveni, la nivel județean, cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, Stației Aleșd, Detașamentului de Pompieri Marghita, Stației de Pompieri Săcueni, Stației de Pompieri Valea lui Mihai, Gărzii de Pompieri Sălard, Detașamentului de Pompieri Salonta, Secției de Pompieri Beiuș, Stației de Pompieri Ștei și Gărzii de Pompieri Tinca, cu 10 ambulanțe de tip B2 și cu autospeciala pentru victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu o ambulanță de tip C și autospeciala medicului de urgență.

Controale la lăcașuri de cult

În scopul preîntâmpinării situațiilor de urgență în perioada Sărbătorilor Pascale, de la începutul lunii aprilie, până în prezent, personalul Inspecţiei de Prevenire a ISU BH a fost angrenat într-o serie de activităţi ce au drept scop asigurarea protecţiei cetăţenilor și a patrimoniului istoric şi cultural cuprins în cadrul unităţilor de cult. Pe parcursul celor 54 de controale efectuate în această perioadă la biserici, mănăstiri și schituri din întreg județul, pompierii au verificat modul în care sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor şi au acordat slujitorilor lăcașurilor de cult, sprijin şi îndrumare pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă. Pe timpul verificărilor efectuate s-a urmărit în mod special, înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu (instalaţii electrice cu improvizaţii, instalaţii de încălzire etc.), instruirea personalului pentru intervenţia în caz de producere a unui incendiu și dotarea cu mijloace de primă intervenţie.

Totodată, în Sfânta Noapte a Învierii, pompierii militari vor executa activităţi de supraveghere, la faţa locului, a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării ceremoniilor religioase cu public numeros şi peste 200 de cadre ale unității și subunităților din întreg județul vor asigura un răspuns prompt în cazul producerii unor situații de urgență.

Întrucât, de Sfintele Paşti, credincioşii se îndreaptă în număr foarte mare spre lăcaşurile de cult, reamintim tuturor acestora, precum şi slujitorilor bisericilor, mănăstirilor şi schiturilor, obligativitatea respectării următoarelor reguli de apărare împotriva incendiilor, pentru evitarea unor evenimente de natură să pericliteze viaţa persoanelor şi integritatea patrimoniului istoric şi cultural:

• Pe timpul serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare;

• Supravegheaţi în permanenţă lumânarea pe care aţi aprins-o şi păstraţi distanţa faţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile;

• Depuneţi lumânările aprinse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă şi nu intraţi cu acestea în incinta bisericii;

• Nu blocaţi cu autoturismele proprietate personală căile de acces spre lăcaşele de cult sau hidranţii stradali, pentru a permite echipajelor de pompieri să intervină în cazul producerii unei situaţii de urgenţă

• În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi evacuaţi în ordine spaţiul respectiv, utilizând căile de evacuare marcate;

• În caz de urgenţă respectaţi îndrumările persoanelor desemnate să coordoneze evacuarea enoriaşilor din lăcaşul de cult;

• În cazul producerii unui eventual incendiu, apelaţi numărul unic de urgenţă 112.

De asemenea, în Noaptea de Înviere, în căminul credincioșilor va arde lumina de Paște. În acest context, atragem atenția asupra faptului că lumânările sau candelele aprinse trebuie să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor materiale textile. În nici o situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiți cu lumânările aprinse.

Pompierii militari bihoreni vă urează sărbători fericite alături de cei dragi și fără evenimente care să vă pună viața în pericol!

Distribuie informația
Alte știri