Peste 200 de terenuri din Oradea infestate cu ambrozie/ Instituția Prefectului Județul Bihor continuă campania de combatere a plantei

În urma solicitării prefectului Dumitru Țiplea, primăriile bihorene au emis către Instituția Prefectului rapoartele privind măsurile de combatere a ambroziei aplicate la nivel local.

În urma centralizării rapoartelor, la nivelul județului Bihor:

  • 21 primării au identificat pe raza localităților administrate un număr mare de terenuri cu risc de infectare cu ambrozie;
  • 49 primării au identificat pe raza localităților administrate un număr redus, de sub 10 terenuri cu risc de infectare;
  • 26 primării au raportat absența ambroziei pe raza localităților arondate;
  • 5 primării nu au prezentat raportul în termenul solicitat.

Cel mai mare număr, 266 de terenuri infestate cu ambrozie, a fost identificat în municipiul Oradea. Către proprietarii acestora au fost emise un număr total de 209 somații privind măsurile obligatorii de combatere a buruienii, respectiv cosirea repetată, distrugerea cu unele agricole, smulgerea sau erbicidarea.

În această perioadă, inspectorii din cadrul primăriilor verifică în teren aplicarea măsurilor comunicate în somații și, implicit, aplică sancțiuni contravenționale proprietarilor care nu respectă legislația.

Reamintim că, în data de 23 iunie, Instituția Prefectului a emis o informare privind combaterea ambroziei către primăriile de la nivelul județului Bihor, în care se arată că:

  • verificarea și constatarea nerespectării de către deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații şi bazinelor piscicole, precum si aplicarea sancțiunilor se fac de către autoritățile administrației publice locale pe a căror rază teritorială se face controlul, prin personal împuternicit de primar, de către polițiști locali sau de către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu;
  • nerespectarea prevederilor din avertisment constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice;
  • îndeplinirea obligațiilor care le revin autorităților administrației publice locale se verifică de către specialiști desemnati de Instituția Prefectului, care au şi competenţa de a sancţiona.
Distribuie informația
Alte știri