Peste 250 de acțiuni de informare și educație preventivă  desfășurate de pompierii bihoreni în cadrul “Săptămânii Protecției Civile”

În perioada 25.02 – 04.03.2023, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”  a organizat la nivelul județului Bihor “Săptămâna Protecției Civile”, eveniment desfășurat cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani de la înființarea Protecției Civile în România, pe parcursul căruia pompierii au executat peste 250 de activități menite a forma și dezvolta comportamentul preventiv în rândul bihorenilor,

Acțiunile aferente Săptămânii Protecției Civile, derulate sub sloganul „Împreună mai pregătiți” au vizat informarea populaţiei cu privire la rolul și misiunile protecției civile, tipurile de riscuri specifice judeţului nostru, familiarizarea cetăţenilor cu măsurile specifice de prevenire a manifestării acestora şi cu regulile de comportare în caz de dezastre, precum și stimularea și dezvoltarea spiritului civic.

Astfel, în această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” a organizat și desfășurat:

  • Peste 80 de acțiuni de diseminare a informațiilor aferente Campaniilor Naționale de Informare și Educație Preventivă “Nu tremur la Cutremur”,  “R.I.S.C” și “Ai grijă la cea mai mare grijă – siguranța copilului tău”, activități derulate în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun,  parcuri și în alte locuri cu aflux de persoane din toate cele 101 unități administrative-teritoriale ale județului.
  • 20 de activități de informare preventivă la biserici și mănăstiri din județ, acțiuni în cadrul cărora slujitorii lăcașurilor de cult și enoriașii au fost pregătiți de pompieri cu privire la modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unui cutremur, precum și a altor situații de urgență.
  • 30 de lecții deschise, sesiuni de pregătire și exerciții la unități de învățământ, pompierii prezentându-le preșcolarilor, elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, autospecialele de intervenție în situații de protecție civilă, misiunile de protecție civilă, măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și modul de acțiune în cazul producerii acestora, precum și noțiuni de bază de prim ajutor. În cadrul acestor activități fiind instruiți peste 6000 de preșcolari și elevi.
  • O campanie de pregătire a studenților în acordarea primului ajutor: tehnici de dezobstrucție a căilor aeriene (manevra Heimlich și manevra Sandwich – aceasta din urmă aplicându-se la sugari) și modul de efectuare a manevrei de resuscitare cardio-respiratorie.
  • 39 de acțiuni de informare preventivă în care au fost implicați și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
  • Ziua Porților Deschise, la sediile tuturor celor 12 subunități ale ISU Bihor, eveniment la care au luat parte sute de copii și în cadrul căruia au fost organizate ateliere de informare preventivă, de prim ajutor și de prezentare a tehnicii de luptă din dotarea pompierilor bihoreni.
  • Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Alarmelor”, activitate prin care s-a urmărit verificarea stării de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare, precum și pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
  • Peste 70 de puncte de informare preventivă, în cadrul cărora pompierii au prezentat cetățenilor riscurile existente la nivelul județului Bihor și modul adecvat de comportare în cazul declanșării acestora;
  • GALA VOLUNTARILOR ISU Bihor.  În cadrul evenimentului, organizat pentru a recompensa dedicarea, spiritul civic și activitatea desfășurată de voluntarii înscriși în programul “Salvator din Pasiune”, au fost acordate șase “Diplome de prețuire și recunoștință pentru implicare în activități desfășurate în folosul comunității” celor mai activi voluntari în fiecare an, începând din 2017, până în anul 2022.
  • O sesiune de informare pe linia securității la incendiu pentru verificatori de proiecte/experți tehnici, arhitecți, ingineri, proiectanți sisteme de securitate etc., în cadrul căreia, au fost prezentate specialiștilor implicați în proiectarea și execuția lucrărilor noile reglementări în domeniu, fiind totodată clarificate anumite aspecte privind aplicarea acestora.

Săptămâna Protecției Civile s-a încheiat azi, 04 martie, însă activitățile de pregătire a populației în domeniul situațiilor de urgență vor continua la nivelul județului, scopul acestora vizând protejarea și salvarea vieților și bunurilor oamenilor prin formarea unui comportament preventiv: „Împreună suntem mai pregătiți”!

Distribuie informația
Alte știri