De la începutul acestui an până în prezent, echipajele de pompieri militari ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” au acţionat pe raza întregului judeţ pentru stingerea a 32 de incendii de natură electrică, produse la locuinţe şi/sau la construcţii auxiliare din cadrul gospodăriilor cetăţenilor ori la clădiri aparţinând unor societăţi comerciale.
Miercuri, 07 iunie a.c., în jurul orei 19.40, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință situată pe strada Unirii din Marghita. În urma producerii evenimentului a ars o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați tavan de scândură. Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că, incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect.
În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate în unele cazuri, cu mari pagube materiale:
• Nu utilizaţi instalaţii și aparate electrice uzate, defecte sau improvizate, cu conductori neizolaţi, prize sau întrerupătoare cu defecţiuni, siguranţe necalibrate, doze sau derivaţii fără capace de protecţie;
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
• Nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
• Pentru remedierea defecţiunilor la instalaţii și aparate electrice și pentru verificarea periodică a instalaţiilor electrice apelaţi numai la personal autorizat;
• Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin racordarea mai multor consumatori mari (radiatoare, plite electrice, aeroterme, boilere, aparate de aer condiţionat și altele asemenea) din aceeași priză, în același timp;
• Nu utilizaţi aparatele electrice cu mâinile ude și nu trageţi de cablu pentru debranșarea lor.