Peste 30 tone de deşeuri oprite la Borş I şi II

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Borş I şi II împreună cu ai comisariatului judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor nu au permis intrarea în ţară a patru automarfare încărcate cu peste 30 tone de deşeuri constând în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, pături şi saltele second-hand.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Borş I şi Borş II împreună cu lucrători ai comisariatului judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a patru mijloace de transport, încărcate cu 33.140 kilograme deşeuri.

Automarfarele, conduse de către patru cetăţeni români erau încărcate cu deşeuri constând în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, pături şi saltele second-hand, în cantitate totală de 33.140 kilograme şi proveneau de la o societăţi comerciale din Olanda, Italia pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu Bihor, care au stabilit faptul că şoferii nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.

Distribuie informația
Alte știri