Peste 300.000 de români au devenit șoferi doar anul trecut. Peste 9,9 milioane vehicule înmatriculate în România

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a continuat, în cursul anului 2022, implementarea mai multor proiecte pentru simplificarea și creșterea calității serviciilor oferite publicului.

A fost redus numărul documentelor solicitate și s-a extins posibilitatea prelucrării acestora, indiferent de domiciliul/reședinţa cetăţenilor.

De asemenea, au fost dezvoltate serviciile digitale prin introducerea serviciilor de plată prin ghiseul.ro și a serviciilor de păstrare combinație număr de înmatriculare și radiere online.

Anul trecut, la nivel național, au fost emise 1.073.522 permise de conducere (față de 958.985 în anul 2021), 317.292 permise fiind eliberate ca urmare a susținerii examenului prevăzut de lege (cu aproximativ 30 % mai mult față de 2021).

În 2022, au fost înmatriculate peste 9,9 milioane vehicule, înregistrându-se o creştere a parcului auto naţional cu aproape 3 procente faţă de începutul anului.

396.879 vehicule uzate importate au fost înmatriculate în România anul trecut, cu aproximativ 16 procente mai puțin față de 2021.

De asemenea, peste 3 milioane plăci cu numere de înmatriculare au fost emise în aceeași perioadă.

Polițiștii Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări au emis, anul trecut, peste 1,4 milioane certificate de înmatriculare (mai puțin cu 82.256 faţă de anul 2021, reprezentând o scădere de 5,30%) și aproximativ 464.000 autorizaţii de circulaţie provizorii, înregistrând astfel o scădere de 21,37 % față de anul 2021.

Începând cu 27 iunie 2022, în România au fost introduse ”numerele verzi” pentru autovehiculele cu ZERO emisii de CO2. Modificarea legislativă a avut drept scop asigurarea vizibilității acestor categorii de vehicule în traficul rutier, în vederea stimulării introducerii pe piață a autovehiculelor de transport nepoluante.

Astfel, în România, în 2022, au fost emise 6.116 plăcuțe verzi pentru autovehiculele cu zero emisii de CO2.

În țara noastră sunt înmatriculate peste 23.000 de vehicule electrice și aproape 120.000 vehicule hibride.

Distribuie informația
Alte știri