Peste 34.000 de țigarete nemarcate legal, confiscate de polițiștii din Ștei

Joi, 14 aprilie a.c., la ora 07.55, pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Ștei, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei împreună cu polițiștii Secției nr. 10 de Poliție Rurală Ștei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din comuna Criștioru de Jos, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.

În urma efectuării controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit în partea din spate a acestuia, în două cutii de carton, 34.340 de țigarete (1.717 pachete de țigarete) nemarcate legal.

Întreaga cantitate de țigarete nemarcate a fost ridicată în vedere confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, varianta asimilatăcolectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Distribuie informația
Alte știri