Peste 3400 de persoane legitimate, 376 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 48 de ore, în Bihor. Vezi ce amenzi s-au aplicat

În perioada 28 – 29 mai a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, poliţiştii bihoreni, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.465 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 219 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 157 de mijloace de transport, din care 91 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.

Dintre acestea, 40 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei,au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 7sancțiuni, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali.

Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în spațiile în acre este obligatorie, să nu se expună la riscuri.

Cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară apelând la linia TelVerde – 0800800165.

Distribuie informația
Alte știri