Peste 400 de arbori vor fi plantați în următoarele două săptămâni în Oradea. Vezi unde

Primăria Oradea a început campania de plantări de primăvară, urmând să fie plantați pe toată raza municipiului un număr de 408 de arbori.

Campania de plantări se desfășoară în intervalul 26 februarie – 11 martie 2024. Primii arbori au fost plantați deja în zona străzilor Cloșca, Feldioarei, Constantin Tănase, Bacăului, Hack Halasi Gyula.

În cadrul campaniei se vor planta arbori din specii autohtone precum: platan, carpen, mesteacăn, salcâm, arțar, cu circumferința de 12-18 cm și de o înălțime mai mare decât 2,5 metri.

Plantările sunt realizate de firma S.C. Adidem Gardener S.R.L, pe baza contractului de furnizare material dendrologic, iar valoarea lucrărilor este de 270.000 lei (fără TVA). Pomii beneficiază de un termen de garanție de doi ani de la recepție, perioadă în care prestatorul are obligația de a-i întreține și uda în sezonul secetos.

Plantările vor avea loc în toate cartierele orașului, în zone ca: Titu Maiorescu, Ion Buzoianu, Crișan, Marius Cosma, Sala Polivalentă, Gh. Pop de Băești, Ion Vidu, Principatelor Unite, Corneliu Zdrehuș aliniament, Calea Clujului, Nicolae Olahus, Costaforu, Săvineștilor, Dealul Ciuperca, Șirul Canonicilor, Alexandru Todea, Parcul Soarelui și Parcul Ion Bogdan etc.

De asemenea, în cadrul campaniei de toamnă, Primăria Oradea va planta un număr de 2500 de arbori pe raza municipiului.

Distribuie informația
Alte știri