Peste 45 de metri cubi de lemne de foc, fără proveniență legală, confiscați valoric de polițiștii de la delicte silvice, de la un transportator autorizat

foto: arhiva

La data de 9 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Oradea, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, în urma unui control efectuat, polițiștii au constatat că, în perioada 14 noiembrie 2023 – 23 februarie a.c., un bărbat de 26 de ani, din localitatea Petid, județul Bihor, în calitate de transportator profesionist autorizat, ar fi efectuat 17 transporturi de material lemnos, în cadrul cărora ar fi transportat, cu o autoutilitară, în total, 45,99 metri cubi de lemne de foc, diverse specii, fără proveniență legală.

În consecință, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010.

Totodată, a fost dispusă confiscarea valorică a celor 45,99 de metri cubi de lemne de foc, în valoare de 11.356 lei.

Distribuie informația
Alte știri