Peste 90.000 de apeluri la numărul 119 pentru copii abuzaţi, în aproape un an de la lansare

În primele 11 luni de funcţionare, numărul 119 pentru copii abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, a înregistrat peste 90.000 de apeluri, a declarat, luni, consilierul de stat şi coordonatorul strategic al asistenţei umanitare din cadrul Departamentului pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile, Mădălina Turza.

Mii de copii au fost salvaţi din situaţii de criză, datorită acestor apeluri, a precizat Mădălina Turza, care a făcut un bilanţ la un an de implementare a Programului Naţional „Din Grijă pentru Copii”, relatează Agerpres.

Un alt rezultat concret al programului, a adăugat ea, este mesajul de alarmă „RoALERT – copil dispărut”.

„Acest mesaj se transmite cetăţenilor în ariile în care se depistează un copil dispărut sau în zonele în care bănuim că el se îndreaptă. Acum o săptămână s-a dat prima alarmă legată de dispariţia unui copil şi, ulterior, copilul a fost găsit”, a completat Turza.

Prin intermediul programului, a arătat aceasta, Poliţia naţională a fost dotată cu un sistem avansat şi complet de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor şi a abuzatorilor sexuali.

„Colegii de la Poliţie pot depista în timp real pedofilii online, abuzatorii şi prădătorii sexuali care racolează copii sau, mai rău, îi exploatează în mediul online. (…) 111 poliţişti au fost formaţi pentru a şti să utilizeze acest echipament şi sistem informatic extrem de complex, dar şi pentru a şti cum să administreze probele digitale în cadrul unui proces penal şi a unei investigaţii”, a explicat Turza.

Totodată, ea a menţionat şi operaţionalizarea, până în prezent, a 23 de camere de ascultare a minorilor victime ale infracţiunilor, la nivelul a 19 Inspectorate de Poliţie Judeţene, adăugând că până la finalul anului în fiecare judeţ din România va exista cel puţin o astfel de cameră de audiere a minorilor.

Distribuie informația
Alte știri