Pește braconat din Criș, vândut ilegal pe tarabă în piață. Dosar penal și amendă.

foto: ilustrativ

Aqua Crisius, în calitate de asociație de pescari, cu sute de membri la nivelul județului Bihor și fost custode de arii naturale protejate localizate pe cursul Crișurilor, informează privitor la acțiunea recentă de depistare în flagrant a unei persoane care comercializa, complet ilegal și imoral, pește în piața agroalimentară din Municipiul Beiuș.

Persoana în cauză se ocupa în mod constant cu această activitatea, asociația noastră având probe și martori care pot să susțină vânzarea de către acesta a peștelui obținut din Crișul Negru, mare parte din el ca urmare a braconajului prin greblare/harponare (”miciuit” cum este el cunoscut printre pescarii bihoreni). Tot peștele, reprezentat de 70 de scobari, o mreană și un clean (ambii reproducători) a fost confiscat, majoritatea peștilor prezentând urme evidente ale metodelor barbare prin care au fost extrași din mediul acvatic.

”Comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit” reprezintă o faptă pedepsită, în baza art. 64, lit. m) a OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani, constituind infracțiune.

 Suplimentar, DSVSA i-a aplicat celui în cauză o sancțiune contravențională în valoare de 1200 lei, doamna medic veterinar care a reprezentat instituția afirmând că fapta reprezenta un ”atentat la siguranța publică”. Peștele respectiv nu a respectat în vreun mod condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la producerea, colectarea, procesarea, depozitarea şi comercializarea produselor din pescuit, reprezentând un produs perisabil, care în fond a fost transportat, ambalat și depozitat în condiții insalubre, putând îmbolnăvi consumatorii.

Atragem atenția amatorilor de rotunjit venituri prin valorificarea peștilor obținuți din pescuit, că această activitate este de natură penală, capturile dobândite prin pescuit fiind destinate exclusiv consumului propriu. Totodată, pescuitul ilegal este aspru pedepsit de legislația piscicolă, în funcție de gravitatea faptelor sancțiunile putând reprezenta simple contravenții, care pornesc de la câteva sute de lei, până la pedepse însemnate, privative de libertate.

Considerăm că pescuitul trebuie să rămână o formă de destindere, de cunoaștere a naturii și petrecere a timpului liber în natură, mai presus de cuantificarea vizitelor pe malurile apelor în pește valorificat sub o formă sau alta.

Distribuie informația
Alte știri