Salvamont România a anunţat, duminică dimineaţă, că la Dispeceratul Naţional s-au primit 104 apeluri de urgenţă.
Cele mai multe, respectiv 14, au fost direcţionate către Salvamont Sinaia. Pentru Salvamont Bihor s-au transmis şapte apeluri de urgenţă, conform news.ro.
De asemenea, s-au primit 52 de apeluri prin care se solicitau informaţii despre diferite zone montane, trasee turistice şi starea pârtiilor.
Potrivit meteorologilor, până duminică la ora 20.00, în Munţii Făgăraş, Bucegi, Ţarcu – Godeanu şi Parâng – Şureanu este risc de gradul patru, din cinci posibile, de producere a avalanşelor.