Petre Daea: „Cormoranii au ajuns si in Bihor. Voi veni cu un plan sa rezolvam aceasta problema”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri seara, la postul public de televiziune, că a avut o discuţie cu comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, referitoare la cormorani şi în februarie va fi realizat un plan de management pentru a se stabili măsurile şi acţiunile necesare. El a reiterat că aceste păsări sunt o problemă şi, dacă înainte se găseau doar în Deltă, acum pot fi văzute în toată ţara.

„Păsările acestea le identificai doar în Deltă, undeva şi pe lângă Dunăre. Acum le găseşti si în Bihor,”, a spus ministrul Agriculturii.

El a semnalat că 100.000 de pescari primesc anual permise de pescuit şi nu există pescar în România care să nu reclame că nu poate să ia peştele din cauza cormoranului.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat recent, pentru AGERPRES, că o foarte mare problemă pentru acvacultura din România sunt cormoranii, care pun probleme şi pentru unii fermieri piscicoli, care au fost nevoiţi să renunţe la afaceri şi să se reprofileze din cauza pierderilor înregistrate şi, de aceea, Comisia Europeană trebuie să găsească soluţii.

Distribuie informația
Alte știri