După cum poate știți deja, de aproape un an de zile, mai precis din luna martie a anului trecut, mă aflu în așa numita „linie întâi”, tratând pe secția ATI bolnavii cu forme grave de Covid-19. În tot acest timp, atât eu cât și colegii mei, am dus o luptă continuă cu acest inamic invizibil, o luptă care părea de multe ori interminabilă și în care incertitudinea rămânea o constantă. În primul rând pentru că previziunile cu privire la „când se va termina” erau imposibil de făcut.
Acum, chiar dacă pandemia nu a trecut iar lupta trebuie să continue, se întrezărește mult mai bine speranța. Asta am simțit din plin marti, 5 ianuarie, atunci când am avut privilegiul de a mă putea vaccina, din postura de cadru medical. Un act pe care l-am făcut deopotrivă cu bucurie și cu responsabilitate.
S-au spus multe lucruri despre acest vaccin, dincolo de comunicarea specialiștilor, a oamenilor care au trudit o viață întreagă pentru a înțelege cu adevărat fenomenul. Nu aș vrea să speculez pe baza motivației propagandei anti-știință însă sunt convins de faptul că e de datoria noastră, a medicilor, să facem lumină atunci când se poate, mai ales pentru că se găsesc, așa cum e firesc, printre dumneavoastră, oameni indeciși sau care caută pur și simplu informații concrete care să vină din surse de încredere:
S-a vorbit mult despre „viteza” cu care acest vaccin a fost conceput. E important de precizat însă faptul că nicio etapă de testare nu a fost „sărită” sau „ocolită”.
Tehnologia folosită acum există de aproximativ un deceniu, chiar dacă ea este, așa cum e firesc, îmbunătățită pe zi ce trece. Testarea a inclus atât studiile pe animale cât și cele trei etape de studiu pe subiecți umani, denumite „faze” (faza 1, faza 2, faza 3), ultima dintre acestea incluzând un număr record de aproximativ 40.000 de participanți, începând din luna iulie a anului trecut (drept urmare, cu aproximativ jumatăte de an în urmă). E adevărat, datorită gravității situației (în timp ce scriu acest text, aproximativ 86 de milioane de oameni au fost deja infectați cu virusul și aproape 1.9 milioane de oameni au pierdut din păcate lupta cu acesta), evaluarea datelor nu s-a mai făcut la finalul fiecărei etape ci în timp real, pentru a câștiga puțin timp în această luptă contra-cronometru. Regulile de aprobare ale vaccinului nu au fost însă schimbate la fel cum, niciun vaccin existent acum, nu a primit „autorizație” până când nu s-a demosntrat că e sigur, că funcționează optim și că respectă normele în vigoare.
Și totuși, cum de s-a putut atât de repede? În primul rând pentru că, spre deosebire de alte dăți, când a existat această „luptă” vis a vis de „cine reușește primul”, luptă care a implicat automat și secretomania cu privire la teste, de această dată vorbim despre un efort colectiv. Unul uriaș. O Planetă întreagă, adusă împreună de un țel comun. Sigur, nu a existat o singură echipă, căci dezvoltarea unui vaccin poate eșua, motiv pentru care, au „plecat la drum” mai multe echipe de profesioniști desăvârșiți. Așa avem astăzi, la aproximativ 13 luni distanță, câteva vaccinuri funcționale, cu probabil altele care urmează să primească ok-ul (nu trebuie să uităm că vorbim de MILIARDE de oameni care așteaptă un vaccin).
S-a vorbit și despre o reticență cu privire la imunitatea ce ar putea fi dobândită. Vaccinarea induce însă o imunitate extrem de eficientă. Și aici nici măcar nu-i cazul să mă ascultați pe mine sau vreun virusolog. Istoria vorbește de la sine: Poliomelita, difteria, rotavirusul, influenza, hibul sau pertussisul reprezintă astăzi doar amintiri neplăcute ale unui trecut ce pare extrem de îndepărtat pentru noi. Iar asta exclusive datorită vaccinului.
Ce face însă acesta propriu zis? Dă „semnale” celulelor de la locul injectării pentru a produce o proteină (denumită „spike”, vă îndemn să căutați informații despre, dacă vă interesează) ce va determina sistemul nostru imunitar să producă anticorpii necesari pentru a ne proteja împotriva îmbolnăvirii. S-a vorbit despre faptul că molecula injectată „ar schimba ADN-ul uman”. Dincolo de a fi trist că există persoane care pot cădea în plasa unei asemenea farse, există un motiv pentru care s-ar fi putut face o asemenea confuzie: e vorba de o moleculă de ARN mesager. Atenție însă: aceasta NU intră în nucleul celulei umane și e eliminate din organism în 48 de ore.
În loc de încheiere, aș vrea să mai scriu o dată ceea ce am mai spus în partea a doua a anului precedent: Suntem în această situație cu toții și doar împreună vom reuși să o depășim. Mai mult ca niciodată, divizarea și egoismul ar putea să ne coste scump. E nevoie de mult altruism, de responsabilitate și de empatie. Acum. Fiți astfel responsabili. Fiți altruiști. Aveți grijă de voi și de cei dragi vouă. De întreaga comunitate. Vom trece cu bine și peste această încercare. Cu răbdare. Cu chibzuință. Cu o informare corectă, din surse sigure. Vă doresc multă sănătate și înțelepciune.
Mihai Florea