Bihorul, afectat de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt şi grindină, începând de marţi după-amiază

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 15.00, până joi, la ora 20.00.

„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în vestul şi nord-vestul ţării, seara şi noaptea de marţi spre miercuri (25/26 mai) în sud-vest, centru şi nord-est, apoi cu precădere în sud, centru şi est. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar pe arii restrânse 30…35 l/mp”, arată ANM.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte.

Meteorologii afirmă că vremea se va menţine în general instabilă şi în a doua parte a acestei săptămâni.

Totodată, de marţi, de la ora 15.00, până miercuri, la ora 11.00, va fi în vigoare un Cod galben vizând instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, precum şi în vestul şi nordul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăşi 80…90 km/h”, mai arată ANM.

Distribuie informația
Alte știri