PNL Bihor: Angajamente ferme pentru dezvoltarea județului și susținerea valorilor românești

Reprezentanții PNL Bihor, Mircea Mălan, Arina Moș și Florin Birta, au subliniat în conferința de presă din 28 noiembrie angajamentele echipei liberale pentru dezvoltarea economică a județului și susținerea valorilor tradiționale. Printre priorități se numără proiecte de infrastructură precum Drumul expres Arad-Oradea și Autostrada Transilvania, sprijinirea educației și a identității culturale prin inițiative locale, dar și promovarea unor politici de colaborare eficientă la toate nivelurile administrației.

PNL susține valorile tradiționale prin fapte, nu vorbe”, a declarat Mircea Mălan, evidențiind proiectele derulate cu comunitățile locale pentru păstrarea tradițiilor și educația civică.

Arina Moș a subliniat importanța infrastructurii pentru dezvoltarea județului, iar Florin Birta a făcut apel la alegători să sprijine lideri autentici, care vin cu soluții concrete.

România nu are nevoie de eroi pe cai albi, ci de lideri autentici, care vin cu soluții bine ancorate în realitate. Echipa PNL Bihor are experiența și determinarea de a duce modelul nostru de dezvoltare la nivel național” a preciat Florin Birta.

PNL Bihor își propune să rămână un partener de încredere pentru cetățeni, mediul privat și administrațiile locale, continuând să promoveze proiecte esențiale pentru viitorul județului.

Reprezentanții PNL Bihor au făcut apel la cetățeni să participe la vot. Un rezultat puternic pentru echipa liberală va asigura reprezentarea corespunzătoare a intereselor județului la nivel național.

Distribuie informația
Alte știri