Negocierile pe programul de guvernare al viitorului Guvern PNL-PSD-UDMR au continuat duminică, urmând să fie finalizate capitolele Finanţe, Justiţie şi Muncă. După o săptămână de discuții și negocieri, liderii PNL și PSD tot mai au puncte importante din programul de guvernare asupra cărora au viziuni diferite.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, la finalul negocierilor cu PNL, că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.
Într-o declaraţie acordată presei, acesta a arătat că prima variantă va fi ocuparea prin rotaţie a funcţiei de premier de către preşedinţii celor două partide. El a arătat că a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două partide.
Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie dat un vot în Parlament pentru învestirea noului Executiv.