Podul din centru are balcoane. Comunicat PMO

În cursul nopții de luni spre marți, respectiv cea de marți spre miercuri, au fost montate cele 4 balcoane metalice în alveolele de belvedere ale podului Sf. Ladislau. Montarea acestora s-a făcut în timpul nopţii pentru a nu fi perturbată circulaţia pe pod.

Balcoanele semicirculare au dimensiunea de 2 metri/ 1,80 metri și sunt fabricate din confecție metalică. În ceea ce privește corpurile de iluminat care mai lipseau, acestea au fost montate pe stâlpii din balcoane ieri, 31 august. Totodată sunt în curs de execuţie lucrările de finisaj de sub pod, astfel încât după terminarea acestora va urma demontarea schelelor.

Lucrările de reabilitare a podului Sf. Ladislau din Piaţa Unirii au fost executate de firma cehă Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby. Valoarea lucrărilor a fost de 5.150.599,62 lei.

Distribuie informația
Alte știri