Politistii au confiscat peste 200 de telefoane mobile, in urma a trei perchezitii in Oradea

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au efectuat trei percheziții domiciliare la trei bărbaţi de 26, 41 şi respectiv 44 de ani, din municipiul Oradea, bănuiţi de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice îl bănuiesc pe bărbatul de 26 de ani că, în perioada 2013 – 2016, ar fi comercializat aparate de telefonie mobilă fără a înregistra şi declara veniturile realizate astfel, expunând și promovând produsele respective pe diferite site-uri de comerț online. Ceilalţi doi orădeni cercetaţi în aceeaşi cauză sunt bănuiţi de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice că i-ar fi furnizat bărbatului de 26 de ani, telefoanele mobile astfel comercializate.

În urma perchezițiilor, poliţiştii au ridicat în vederea cercetării diverse înscrisuri, precum şi 200 aparate telefonice şi 3 tablete de diferite mărci, în valoare de peste 500.000 lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor în cauză şi pentru stabilirea prejudiciul total provocat bugetului consolidat al statului, în vederea recuperării integrale a acestuia.

Distribuie informația
Alte știri