Polițiștii bihoreni fac recomandări pentru a preveni victimizarea în mediul online

Poliția Română derulează campania de prevenire a furtului din locuințe „CATALOGUL DE FURTURI”, sub sloganul „Ce e postat e filat. Ai grijă ce dai din casă!” care urmărește conștientizarea riscurilor la care utilizatorii de internet se expun atunci când publică pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare sau căi de acces în locuințele lor.

Proiectul are ca obiectiv prevenirea spargerilor de locuințe, prin informarea cetățenilor cu privire la imaginile pe care le postează în rețelele de socializare și atragerii atenției asupra consecințelor publicării de informații și imagini care pot oferi ponturi infractorilor.

Pentru a ilustra modul în care operează infractorii, a fost creat un personaj fictiv numit Luis Calificatu care a urmărit zeci de utilizatori de social media, printre care și 8 influenceri, și le-a transformat pozele personale într-un catalog cu obiecte de vânzare. 

Cu acordul utilizatorilor „filați” pe rețelele de socializare, personajul Luis Calificatu a preluat pozele acestora și le-a repostat pe profilul său de Instagram, modificate: cu fețele acestora ascunse și cu obiectele de valoare semnalizate prin descrieri și prețuri de vânzare la negru.

În acest context, în perioada august – septembrie a.c., polițiștii de prevenire bihoreni au avut întâlniri în comunitate cu grupuri ţintă în marile centre comerciale din municipiul Oradea, întâlniri cu reprezentanții unor asociații de proprietari din județ, în cadrul cărora au discutat cu privire la principalele măsuri de prevenire a furturilor din locuințe, despre factorii favorizanți, dar și despre consecințele publicării de informații și imagini în mediul online care pot oferi ponturi infractorilor. Polițiștii de prevenire bihoreni au interacționat cu cetățenii, le-au transmis sfaturi utile pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt din locuință și le-au înmânat „Catalogul de furturi” cu recomandări în acest sens.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor vă recomandă:   

Evitați să faceți publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuință, configurația acesteia și posibilele căi de acces.

Faceți-vă conturile de pe rețelele de socializare inaccesibile persoanelor necunoscute şi nu dezvăluiți date personale celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online.

Nu faceți publică pe Internet plecarea de acasă și rugați vecinii să vă anunțe imediat dacă văd străini în preajma locuinței dumneavoastră. Procedați la fel atunci când ei sunt plecați.

Asigurați uşa cu vizor, încuietori sigure, lanţ de siguranţă şi nu lăsați cheia sub preş sau în cutia cu scrisori.

Nu lăsați bilete în uşă atunci când plecați de acasă; rugați un vecin să ia eventualele facturi, înştiinţări sau materiale promoționale prinse în uşă.

În cazul în care la uşă se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, evitați-le și nu le permiteți accesul în locuinţă.

Când părăsiți locuinţa, verificați dacă ați încuiat uşa apartamentului, ferestrele, uşa de la balcon. Închideți bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul şi ultimul etaj; dotarea cu gratii dă un plus de siguranţă.

Distribuie informația
Alte știri