Polițiștii de prevenire bihoreni, alături de elevi, pentru siguranța acestora în mediul online

Pe parcursul lunii ianuarie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat activități în cadrul Proiectului național de educație digitală #SiguranțaOnline, derulat la nivel național de Poliţia Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB) și Ascendia, companie specializată în dezvoltarea de soluții e-learning, în scopul creșterii gradului de înțelegere și pentru gestionarea adecvată a riscurilor la utilizarea internetului, de către copii și adulți.

Proiectul național de educație digitală #SiguranțaOnline, parte a campaniei naționale ,,Protecție prin educație: Securitate digitală”, își propune să facă o diferență reală în comunitate, prin diseminarea gratuită a unor cursuri de securitate cibernetică. Obiectivul este ca fiecare membru al comunității să devină mai conștient de riscurile online și să fie echipat cu instrumentele și cunoștințele necesare pentru a naviga în siguranță pe internet.

În cadrul proiectului, au fost dezvoltate o serie de cursuri e-learning gratuite, pentru copii și adulți, patru dintre acestea fiind esențiale pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, respectiv siguranța banilor pe internet, dependența de internet, prevenirea pornografiei infantile și gestionarea datelor online, iar alte două cursuri sunt destinate profesorilor, părinților și celor preocupați de instruirea copiilor, respectiv cursurile privind securitatea cibernetică – acces general și securitatea digitală a copiilor, pentru o mai bună înțelegere și gestionare a amenințărilor online, astfel încât aceștia să poată beneficia de avantajele tehnologiei, fără riscurile asociate.

Astfel, în cadrul Proiectului național de educație digitală #SiguranțaOnline, polițiștii de prevenire bihoreni au interacționat cu peste 300 de elevi de gimnaziu, de la opt unități de învățământ din județul Bihor, respectiv de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, de la Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” Oradea, de la Școala Gimnazială Sârbi, de la Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Școala Gimnazială nr.1 Burzuc, Școala Gimnazială Derna și de la Școala Gimnazială Finiș.

În cadrul activităților derulate, copiii participanți au avut ocazia de a parcurge, alături de polițiștii de prevenire, un chestionar privind siguranța în mediul online, disponibil pe platforma  sigurantaonline.ro, menit să le testeze cunoștințele și să îi conștientizeze cu privire la măsurile de prevenire pentru a nu deveni victime ale unor fraude în mediul online și pentru a-și spori gradul de siguranță în mediul online.

De asemenea, polițiștii de prevenire bihoreni i-au informat pe copii despre cum să se protejeze de fraudele prin telefon, de fraudele cu carduri bancare și cum să facă cumpărături online în siguranță,  totul pentru a dobândi cunoștințele necesare pentru a se proteja online, gestionând corect datele lor personale.

Proiectul de educație digitală #SiguranțaOnline este menit să ofere cele mai bune practici de securitate cibernetică, prin accesarea platformei sigurantaonline.ro, pentru a evita ca utilizatorii de internet să devină victime ale fraudelor informatice, ale pornografiei infantile sau ale atacurilor de tip malware.

Activităţile preventive derulate în cadrul Proiectul de educație digitală #SiguranțaOnline vor fi continuate de poliţiştii de prevenire bihoreni pe parcursul întregului an şcolar 2023 – 2024, siguranța online fiind necesară, iar educația timpurie și preventivă oferind protecția necesară împotriva pericolelor de pe internet.

Distribuie informația
Alte știri