Poloiștii de la CSM Oradea au obținut calificarea în turul al 2-lea preliminar din Liga Campionilor

CSM Oradea a obținut calificarea în turul al 2-lea preliminar din LEN Champions League – ediția 2022/23. Formația antrenată de Ciprian Cîmpianu și Christian Sandor a depășit pe Galatasaray Istanbul, scor 12-8, în ziua a 2-a la turneul preliminar organizat la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu.

Alex Popoviciu, Vlad Dragomirescu, Levente Vancsik și Ferenc Czenk au marcat câte două goluri fiecare, iar Tiberiu Negrean, Istvan Szabo și Nichita Ilisie au marcat câte un gol. De la turneu s-au remarcat Atakan Destici și Engin Colak, ambii cu câte două goluri marcate.

În celălalt meci al zilei RN Savona a depășit ASA Tel-Aviv cu scorul de 24-8.

Astfel, Savona și CSM Oradea și-au asigurat calificarea în faza următoare din LEN Champions League. Aceste echipe se duelează direct duminică (02.10), ora 11:30, la bazinul Ioan Alexandrescu.

Distribuie informația
Alte știri