Poloistii oradeni au pierdut ambele confruntari de la Bucuresti, din finala Ligii Nationale

Steaua a câştigat şi al doilea meci al finalei Superligii Naţionale la polo, contra lui CSM Digi Oradea, scor 10-7. Scorul pe reprize a fost 5-4, 4-0, 0-1, 1-2. Sâmbătă, în primul meci al ultimului act, Steaua a învins cu 9-3 şi conduce astfel cu 2-0 la general.

Următoarele două partide vor avea loc la Oradea, iar a cincea confruntare se va disputa, în caz de nevoie, în Capitală, în bazinul campioanei en-titre. Finala are loc după sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Steaua, care a câştigat şi anul trecut titlul după o finală cu CSM Digi Oradea, are 13 trofee în palmares, cu patru în plus faţă de bihoreni.

Distribuie informația
Alte știri