Poloiştii tricolori întâlnesc naţionala Serbiei, în Liga Mondială, la Oradea

Reprezentativa de polo a României primeşte vizita Serbiei, campioana olimpică şi europeană en titre.
Meciul are loc luni, 12 februarie, de la ora 18:00, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” şi contează pentru etapa a 3-a a Ligii Mondiale. Tricolorii au suferit, două eşecuri usturătoare în primele două meciuri, 3-12 cu Serbia, respectiv 2-13 cu Muntenegru, ambele în deplasare.

Selecţionerul echipei naţionale a României, sârbul Dejan Stanojevic, a convocat la lot pentru acest meci cinci poloişti ai CSM Digi: Raul Gavriş, Vancsik Levente, Gergelyfi Robert, Szabó István şi Nichita Ilisie. Ultimul este însă accidentat la umăr şi nu va fi inclus în echipă. Din lot mai fac parte alţi doi jucători ex-orădeni, Marius Ţic (Dinamo) şi Andrei Creţu (Corona Sportul Studenţesc).

Evenimentul va putea fi urmarit live pe Facebook, prin accesarea:
– paginii de Facebook FRPolo;
– paginii de Facebook Axis Communications.
Accesul publicului la meciul România – Serbia este liber.

Distribuie informația
Alte știri