Pompieri din 6 judete se intrec, vineri, la Oradea in Concursul National de Descarcerare şi Prim Ajutor

Municipiul Oradea va găzdui, vineri, 8 iunie, faza zonală a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat.

Organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, etapa zonală a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat va reuni la start echipele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale județelor Bistrița – Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj şi lotul reprezentativ al ISU „Crișana”.

Evenimentul, desfășurat pe platoul magazinului Selgros Cash&Carry Oradea, va începe în 8 iunie, la ora 08.30, cu festivitatea de deschidere. Echipele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat își vor disputa apoi întâietatea în cadrul probelor de concurs ce se vor derula pe parcursul întregii zile.

Intrarea publicului  la competie este libera  asa ca pompierii ii invita pe oradenii interesati sa participe in numar cat mai mare.

Distribuie informația
Alte știri