Pompierii bihoreni au avut aproape 7.000 de interventii in primele 8 luni ale anului

În primele opt luni ale anului 2016, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au avut loc 6838 de evenimente care au implicat intervenţia operativă a subunităţilor de pompieri, în medie 28 de intervenţii pe zi.

În perioada menţionată, pompierii militari bihoreni au desfăşurat peste 320 de operaţiuni de stingere a incendiilor, 85 de misiuni de asistenţă a persoanelor, 379 de intervenţii la inundaţii, pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată şi pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, precum şi 196 de intervenţii la alte situaţii de urgenţă, totalizând un număr de 980 de misiuni, altele decât cele de acordare a primului ajutor, asistenţei medicale de urgenţă şi de descarcerare.

În urma acestor operaţiuni, au fost salvate 19 persoane şi bunuri în valoare de aproximativ 33.201.300 lei, iar în cazul intervenţiilor medicale, de prim ajutor şi de descarcerare, au fost asistate 5485 de persoane.

Distribuie informația
Alte știri