Incendiul, produs la un garaj situat pe strada Orizont din localitatea Paleu, a fost sesizat în jurul orei 10.30, iar pentru gestionarea evenimentului, la adresa menționată s-au deplasat cu operativitate, pompierii Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, reușind să salveze circa 80% din garaj, aproximativ 90% din peleții și lemnele de foc din interiorul acestuia, precum și două anexe lipite de construcția în flăcări.
Echipajele SMURD au acordat îngrijirile care se impuneau proprietarului construcției, care, încercând să stingă incendiul înainte de sosirea echipajelor de pompieri, a suferit o arsură de gradul I la nivelul hemitoracelui stâng posterior, după care l-au transportat la spital.
În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit, au ars circa 10 metri pătrați din acoperișul garajului, lemne de foc și peleți depozitați pe aproximativ doi metri pătrați, un tomberon de plastic, un compresor și circa 20 metri liniari cablu electric.