Pompierii bihoreni pregatiti sa intervina. E cod galben de inundatii

Peste 1.400 de pompieri sunt pregătiţi să intervină în sprijinul comunităţilor afectate de fenomenele meteorologice anunţate a fi periculoase. Atenţionarea hidrologica de Cod Galben ce vizeaza nouă judeţe din ţară, intra in vigoare astazi, 18 martie, ora 16,00. E valabila pana luni, 20 martie, ora 12,00.

Sunt preconizate scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide şi creşteri de debite pe unele râuri din judeţele Alba, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare şi Timiş.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus unităţilor subordonate monitorizarea zonelor de competenţă şi adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.

Echipe mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor executa misiuni de recunoaştere în zonele potenţial a fi afectate de inundaţii, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluţia debitelor şi a nivelurilor cursurilor de apă.

IGSU recomandă cetăţenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, precum şi parcarea autoturismelor în zone ferite, pentru limitarea posibilele pagube generate de vântul puternic.

Distribuie informația
Alte știri