Pompierii bihoreni s-au luptat cu flăcările 13 ore! 1000 de baloți de paie s-au făcut scrum  

Duminică, 13 august a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins peste 1000 de baloți de paie depozitați pe un câmp, în localitatea Târgușor, comuna Cherechiu.*

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al județului Bihor în noaptea zilei de sâmbătă spre duminică, 13 august a.c., în jurul orei 00.25, la fața locului fiind mobilizate cu operativitate, echipaje de pompieri militari din cadrul stației Săcueni, Detașamentului Marghita și Detașamentului 2 Oradea, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, două containere tip rezervor pentru transport apă și o ambulanță SMURD.

În momentul sosirii echipajelor la fața locului, flăcările se manifestau violent amenințând să se extindă la alte sute de baloți.

Intervenția de stingere a durat aproximativ 13 ore, de la ora 00.30 până la ora 13.30, operațiunea fiind îngreunată de vizibilitatea scăzută pe timpul nopții și de depozitarea baloților în stive compacte și suprapuse.

Cei 27 de pompieri militari au reușit să împiedice propagarea incendiului și au salvat astfel aproximativ 300 de baloți de paie.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, focul deschis în spații deschise.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Distribuie informația
Alte știri