Pe timpul minivacanței de 1 Mai, peste 200 de pompieri militari bihoreni sunt la datorie, pregătiți să intervină în orice moment, pentru salvarea vieților și bunurilor cetățenilor, precum și pentru protejarea mediului înconjurător, forțele și mijloacele de intervenție fiind suplimentate în cazul producerii unor evenimente de amploare.
La urgențele medicale vor interveni, la nivel județean, cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităților inspectoratului, cu 10 ambulanțe de tip B2, respectiv cu autospeciala pentru victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu două unități de terapie intensivă mobilă (din care una cu specific neonatologic) și autospeciala medicului de urgență.
În scopul optimizării misiunilor orientate spre siguranța comunității, echipajele de pompieri vor asigura sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei în cazul manifestărilor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase.
Având în vedere faptul că, potrivit tradiţiei, pe timpul minivacanței de „1 Mai” numeroşi cetăţeni aleg să-și petreacă timpul liber în mijlocul naturii, „la iarbă verde”, utilizând surse de foc în spaţii deschise în timpul desfăşurării diverselor activităţi recreative, în perioada imediat următoare creşte riscul producerii unor incendii ce pot afecta păduri întregi sau care se pot propaga la gospodăriile cetăţenilor, punându-le în pericol viaţa şi bunurile.
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” recomandă populaţiei respectarea următoarelor reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor:
• Nu faceţi foc decât în locurile permise şi amenajate în acest sens, curăţând terenul din jur de orice se poate aprinde;
• Nu aprindeţi focul pe timp de vânt sau la o distanţă mai mică de 100 metri de liziera pădurii;
• Preparați hrana numai în locurile de popas amenajate având la îndemană un stingător de incendiu sau o găleată cu apă;
• Nu aruncaţi la întâmplare ţigara nestinsă;
• Nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar şi o rafală slabă de vânt ar putea modifica direcţia focului, îndreptând flăcările spre vegetaţie sau transportând scânteile incandescente la distanţe mai mari, în interiorul pădurii;
• Stingeţi focul înainte de a părăsi spaţiul de agrement;
• Supravegheaţi copiii în permanenţă, pentru a preveni jocul acestora cu focul;
• Anunţaţi imediat orice incendiu pe care il observaţi, la numărul unic 112.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
Pompierii militari bihoreni vă urează o minivacanță liniștită!