Pompierii militari bihoreni implicați în acțiuni de protejare a mediului înconjurător

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” s-a alăturat campaniei “Luna Curățeniei în județul Bihor!”, organizată de Consiliul Județean Bihor și ECOLECT Bihor, desfășurată în perioada 01-31 mai a.c., pompierii militari bihoreni implicându-se activ în acțiuni de ecologizare a unor zone din județ și de responsabilizare a populaţiei cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător.

Astfel, pe parcursul lunii mai, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, Stației de Pompieri Aleșd și Staţiei de Pompieri Ştei au desfășurat cinci acțiuni  de igienizare a mediului, acționând pentru curăţarea mai multor zone din raioanele de intervenție ale subunităților menționate (străzi, păduri, malurile Crișului Repede etc.)

În urma acţiunilor de igienizare a locurilor precizate, pompierii militari bihoreni implicaţi în campanie, au adunat peste 100 de saci de deşeuri.

Distribuie informația
Alte știri