Portugalia elimină restricţiile anti-Covid pentru călătorii din UE

Foto: shutterstock
Distribuie pentru prietenii tăi:

Portugalia va elimina, începând de luni, 7 februarie, restricţiile pentru călătorii care deţin un certificat sanitar european şi nu le va mai cere să prezinte un test negativ de Covid-19 înainte de a intra pe teritoriu, potrivit unui decret publicat duminică.

Călătorii care „deţin un certificat Covid digital în UE” sau orice altă „justificare a vaccinării” vor fi scutiţi să mai prezinte un test negativ la sosirea pe teritoriul naţional, potrivit acestei decizii a guvernului.

Ca şi alte ţări europene, Portugalia cerea de la începutul lui decembrie ca pasagerii de peste 12 ani, chiar vaccinaţi contra Covid-19, să rezinte teste negative pentru a intra în ţară.

Această nouă decizie a guvernului portughez urmează recomandările europene care vizează o coordonare mai bună a regulilor aplicabile pentru călătoriile în interiorul UE şi de a evita impunerea de restricţii posesorilor de certificat sanitar european, aşa cum au făcut unele ţări împotriva Omicron.

Vinzi sau cumperi? Ai oferte de angajare? Oradeaindirect.ro publică AICI anunțurile tale de mică publicitate. Pentru informații suplimentare, scrie-ne la adresa office@oradeaindirect.ro

Alte știri