Potrivit autorităţilor maghiare, în Ungaria nu au fost detectate substanţe toxice în aer după incendiul din Salonta

n Ungaria nu au fost detectate substanţe toxice care să fi ajuns în aer după ce un incendiu a izbucnit la un depozit de deşeuri din România, a declarat Dániel Mukics, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor (OKF), vineri după-amiază, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Purtătorul de cuvânt a reacţionat după ce, potrivit presei din România, vântul care suflă spre zona Geszt duce fumul toxic produs de incendiul care a avut loc la depozitul de deşeuri de la Salonta, spre Ungaria.

Incendiul a izbucnit la marginea oraşului, într-un depozit de colectare şi reciclare a deşeurilor din plastic, în zorii zilei de vineri, iar vântul a suflat fumul dens, de culoare neagră, cu un
conţinut ridicat de monoxid de carbon, în direcţia nord-vest, spre graniţa cu Ungaria, aflată la numai zece kilometri distanţă.

Distribuie informația
Alte știri