Povestea mătasei cu Olimpia Urdea

Miercuri, 12 decembrie, de la ora 17:00, la Biblioteca Universității din Oradea, sala Cataloagelor, va avea loc lansarea celor două volume de autor ale lectorului univ. dr. Olimpia Urdea, “Mătasea naturală în veșmântul românesc – o istorie regăsită” și “Veșmântul ca sistem multidimensional”.

Cele două cărți au ceva în comun, și anume – mătasea: “Materialitate de excepţie, în competiţie cu celelalte fibre, mătasea câştigă prin rafinamentul bazat pe estetică, al cărei consum e accesibil tuturor celor care doresc calitate şi sunt gata să-i plătească preţul”, afirmă Olimpia Urdea.

Autoarea oferă o atenție deosebită fibrei de mătase naturală, dat fiind faptul că asta este și tema principală a celor doua volume și ceea ce îl leagă pe unul de celălalt, împletind frumos istoria și conceptul de artă. În primul volum este prezentată istoria și toată documentația construită în jurul acestei fibre milenare, dar și a industriei producerii sale. Al doilea volum se construiește pe matricea tridimensionalității veșmântului ca sistem, luând ca studiu de caz veșmântul din mătase naturală: “pentru că veșmântul e artă, veșmântul e marcator social, veșmântul e încărcat de valențe fiziologice”.

La acest eveniment este invitat să ia cuvântul prof. univ. dr. Aurel Chiriac.

Cezara Roxana Bogdan

Distribuie informația
Alte știri