Poziția ALDE Bihor față de inițiativa consilierului liberal, Cornel Borza și votarea bugetului județului Bihor

„Ipocrizia conducerii PNL în cazul refuzului consilierilor liberali de a vota bugetul județului Bihor, precum şi șantajul grupului PNL asupra conducerii Consiliului Județean în ceea ce priveşte acordarea unor sume de bani către primăriile PNL sunt doar unele motivele revoltătoare şi abuzive, care afectează, din păcate o mare parte din bihoreni.

Criteriile prin care sumele sunt alocate unităților administriv-teritoriale se decid prin votul consilierilor județeni, şi nu prin dorința președintelui PNL, Ilie Bolojan.
Noi, conducerea ALDE Bihor salutăm initiativa consilierului județean PNL, Cornel Borza, care azi, în plenul Consiliului Județean a dat dovadă de omenie și grijă față de semenii lui, ieșind astfel din cuvântul “comandantului suprem” al PNL-ului, Ilie Bolojan, cel care a fost sfidat chiar de unul dintre oamenii apropiați. Ne bucurăm că măcar unul dintre consilierii liberali a înțeles că, în primul rând, înainte de a fi om politic trebuie să avem conștiință și să punem binele bihorenilor pe primul plan, neplata salariilor angajaților fiind total nejustificată şi imorală.

Îi doresc domnului primar Ilie Bolojan toată înțelepciunea și puterea de a învăța de la apropiații săi, precum și puterea de a recunoaște că binele bihorenilor nu este unul dintre obiectivele principale pe care le vizează în acest mandat. Ne dorim ca lucurile să își intre pe un făgaș normal în ceea ce privește buna funcționare a Consiliului Județean Bihor, iar pentru ALDE Bihor, în perioada acestei guvernări locale, bunăstarea bihorenilor a devenit prioritatea nr.1 a judeţului nostru”.

Președinte ALDE Bihor
Ciprian Blejan

Foto: bihorstiri.ro

Distribuie informația
Alte știri