Prăpăd în mai multe localități din Apuseni. Viiturile puternice au distrus tot ce au întâlnit în cale

Foto: zcj.ro

A continuat prăpădul în mai multe localităţi din Munţii Apuseni, după ce alte ploi violente au măturat şi vineri versanţii şi s-au transformat în viituri care au distrus tot ce au întâlnit în cale.

Drumul Naţional 74 ce face legătura între Abrud şi Câmpeni este blocat, după ce în mai multe locuri apa a adus tone de piatră, iar brazii au venit pur şi simplu cu deal cu tot la vale. Drumul Județean 750A este distrus pe 100-150 metri. 

Peste 200 de persoane, printre care peste 70 de copii, au fost cazate temporar la Căminul cultural din Roşia Montană, după ce zeci de case din satul Dăroaia au fost inundate, vineri seara, multe fiind avariate şi de o alunecare de teren, a informat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Necazurile au început încă de joi seară, când s-a înregistrat un record de precipitaţîi: 223 de litri de apă pe metru pătrat în doar cinci ore.

Și la Câmpeni pompierii au intervenit cu o barcă penumatică pentru a salva oamenii. Șase adulți și doi copii au fost evacuați din calea apelor.

Sunt înregistrate o serie de avarii la reţelele de alimentare cu energie electrică, respectiv la opt linii de medie tensiune şi 106 posturi de transformare, fiind afectaţi 7.429 de abonaţi din Ocoliş, Roşia Montană, Abrud, Ciuruleasa, Bucium, Lupsa, Sohodol, parţial oraşul Câmpeni, Trâmpoiele (Zlatna) şi parţial Bistra.

Sursa: Pro TV, stiri.tvr.ro

Distribuie informația
Alte știri