Precizări de la Casa de Pensii! Cine primește ajutorul de 700 de lei în iulie

Casa Naţională de Pensii Publice a făcut o serie de precizări referitoare la aplicarea dispozitiilor oug 74/2022 privind ajutorul financiar de 700 de lei care se acordă pensionarilor şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, cu venituri mai mici de 2000 de lei.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2000 de lei. Sunt avute în vedere următoarele categorii de venituri: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022; venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale; venituri din indemnizaţia socială pentru pensionari; venituri din salarii şi asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.    

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.  

În cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte; Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022; La stabilirea plafonului de 2000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie; Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate; Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat; Ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.

Distribuie informația
Alte știri