Persoanele fizice care obțin din străinătate venituri din activități independente și care stau în țară mai mult de 183 de zile pe an trebuie să depună la Fisc o declarație, care de anul acesta a fost inclusă în Declarația Unică.
Potrivit articolului 59, aliniatul (2), din Codul fiscal, cele două condiții cumulative ce trebuie îndeplinite de românii care prestează periodic activități independente peste graniță sunt: centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România (averea, familia, copiii); persoana este prezentă în România „pentru o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat“.
Până acum, aceste persoane erau nevoite să depună Declarația 201, dar de anul acesta, respectiva declarație și alte șase au fost comasate în una singură, numită Declarație Unică, al cărei termen de depunere este 15 iulie 2018, pentru veniturile realizate în 2017.
Pentru veniturile realizate în 2018, declarația trebuie depusă până în martie 2019, iar impozitul aplicat este de 10%. Dacă plătitorul venitului reține impozit românului care lucrează (ca liber profesionist) în statul respectiv, iar acel impozit este final, atunci, la depunerea declarației în România, cetățeanul trebuie să facă dovada achitării impozitului în străinătate.