Pregătiri pentru etapa a 4-a din „circuitul” Oradea Joacă Padel

La mai bine de doi ani de când și-a deschis porțile, Padel Arena Oradea continuă seria etapelor lunare din circuitul ”Oradea Joacă Padel”. Astfel, etapa a 4-a se va desfășura sâmbătă, 13 aprilie, la trei nivele: profesioniști, amatori și feminin.

Ultima etapă, cea din 16 martie, a consemnat un record de participare la turneul local, 32 de echipe, peste 60 de jucători și jucătoare. Începând cu etapa a doua turneul este gestionat tehnic de platforma rankedin.com locul unde jucătorii se pot înscrie. Organizatorii vin în sprijinul doritorilor care întâmpină dificultăți, la numărul de telefon 0738.770.755; pe grupul de whatsapp sau pe pagina de facebook Padel Arena Oradea. Se așteaptă și acum o participare masivă. Cu o săptămână înainte de startul etapei erau înscriși 30 de jucători, cea mai mare parte la nivelul 2.

În ierarhia generală, la profesioniști, lider este unul dintre cei mai buni jucători din România, Andrei Dărăban, cu un total de 50 de puncte (două turnee câștigate) la egalitate cu Horia Matei. Al treilea loc e ocupat de Emil Bronț. Cei 3 sunt foști jucători de tenis, actualmente antrenori, la fel ca redutabilul Bogdan Sturzu care nu are ”punctaj”, participând la un număr mai mic de etape.

La nivelul doi pe primele două poziții sunt cei doi colegi de echipă, doctorii Ionuț Codrean și Cristian Bobâlcă, ambii cu câte 45 de puncte iar pe locul 3, cu cinci puncte mai puțin, se situează timișoreanul Denis Sas, alias ”Denisao”.  

Și acum turneul va atrage la start jucători de top, din Oradea, Timișoara sau Cluj, astfel că din punct de vedere calitativ spectacolul este asigurat. Competiția va începe în jurul orei 9:00 cu nivelul 2 iar la profesioniști și feminin turneul va debuta după ora 14:00.

Distribuie informația
Alte știri