Premierea voluntarilor Caritas Oradea, eveniment în pandemie!

Platforma ZOOM a găzduit joi, 27 ianuarie 2022, Ziua Voluntarului Caritas. Cea de a XVI-a ediție și primul eveniment din acest an s-a desfășurat sub motoul Voluntariat în pandemie!”

Și anul acesta, sărbătoarea noastră s-a desfășurat diferit față de cum ați fost obișnuiți în anii anteriori.

Evenimentul a avut loc la Cantina socială (str. Theodor Aman, nr. 1C) însă, din cauza condițiilor pandemice, anul acesta a trebuit să limităm numărul de persoane prezente la eveniment. Așadar, au participat 20 de persoane fizic (primii înscriși), iar ceilalți voluntari au intrat pe Platforma Zoom pentru a fi alături de noi la această sărbătoare, a lor, fiindu-le dedicată pentru că au găsit întotdeauna timp și energie pentru a ne ajuta!

Am decis că este mai potrivit ca anul acesta să organizăm acest eveniment cu un număr restrâns de persoane, acordând aceeași importanță deosebită acestei sărbători, chiar dacă într-un mod diferit. Am ales să servim împreună ceaiul de la ora 17.00 sperând ca, în anii ce urmează, acest eveniment să fie organizat la fel ca în anii trecuți, cu un număr mult mai mare de voluntari, de cunoscuți și apropiați de-ai fiecăruia dintre noi.

Anul 2021 a fost un an plin de schimbări pentru departamentul de voluntariat al Asociației Caritas Eparhial Oradea. 69 de voluntari activi au ales să sprijine comunitatea în care trăiesc realizând, în acest sens, 2.467 de ore de voluntariat. Pe parcursul anului 2021, în cadrul Asociației Caritas Eparhial Oradea, s-au înscris 32 voluntari noi care ne-au arătat că se pot realiza lucruri mărețe, important e să ne dorim cu adevărat! Ne bucurăm să vedem din ce în ce mai mulți oameni implicați, dornici de ajutor și de a contribui la binele societății. Vreau să vă mulțumesc pentru că ați ales să rămâneți alături de noi, pentru că ați răspuns afirmativ solicitărilor noastre și pentru că ați dovedit încă o dată că suntem membrii aceleiași familii atunci când ne propunem să oferim o mână de ajutor.

Premiul CANTINA SOCIALĂ

Cantina socială este un serviciu social în cadrul căruia voluntarii, pe lângă servirea efectivă a beneficiarilor, interacţionează în mod direct cu aceștia. În anul 2021, 29 de voluntari au realizat 2.032 de ore de voluntariat la Cantina socială.

Premiul s-a acordat voluntarului: Nicolae Vinter.

Premiul DUȘURI SOCIALE

Activitatea Dușurile sociale este unică pe plan local, o activitate pe care Asociația Caritas Eparhial Oradea o oferă persoanelor fără adăpost. Menținerea igienei corporale prin accesul la Dușurile sociale previne creșterea gradului de îmbolnăvire a persoanelor vulnerabile care primesc, săptămânal, necesarul efectuării dușului, dar și un schimb de haine curate. În anul 2021, voluntarii au ajutat la distribuirea produselor de igienă și a hainelor, dar și la curățenia băilor, după efectuarea dușurilor de către persoanele fără adăpost.

Premiul s-a acordat voluntarei: Sarah Bențe.

Premiul CASA FRENȚIU

Prin intermediul programului „Adoptă un bunic sau o bunică”, 10 voluntari “nepoți adoptivi” au petrecut timp de calitate cu rezidenții centrului, i-au însoțit la plimbări, au jucat jocuri de societate, au împărtășit experiențe și povești de viață, acumulând în acest sens 84 de ore de voluntariat.

Premiul s-a acordat voluntarei: Anca Oros Popa.

Premiul CEL MAI ACTIV VOLUNTAR

Cel mai activ voluntar este persoana care se implică în cele mai multe activități din dorința de a schimba ceva pentru comunitatea în care trăiește.

Premiul s-a acordat voluntarului: Andrei Horgoș.

Premiul COLECTA DE PAȘTI

La Colecta de Paști din anul 2021 s-au implicat 34 de voluntari, care au desfășurat 190 de ore de voluntariat contribuind la strângerea de alimente și donații în bani în valoare de aproape 15.000 lei pentru cei nevoiași.

Premiul s-a acordat voluntarei: Diana Ungureanu Gațu.

Premiul VOLUNTAR pentru o ZI

În cursul zilei de 23 Decembrie 2021 am avut alături o persoană care, alături de ceilalți voluntari prezenți, a oferit timp, grijă și vorbe bune aproapelui. Dorim să vă mulțumim în mod special pentru că ați parcurs un drum lung doar pentru a fi aici, alături de cei sărmani, într-un moment de sărbătoare.

Premiul s-a acordat voluntarei: Doina Crângașu.

Premiul COLECTA DE CRĂCIUN

La tradiționala Colectă de Crăciun, în anul 2021 s-au implicat 16 de voluntaricare au desfășurat 96 de ore de voluntariat,contribuind la strângerea de alimente și donații în bani în valoare de aproape 8.000 lei, pentru ca cei 150 de beneficiari ai asociației să poată primi masa caldă și pe parcursul anului 2022.

Premiul s-a acordat voluntarei: Keren Kovacs.

Premiul pentru DISPONIBILITATE

Disponibilitatea înseamnă a fi prezent la nevoie. Când ești anunțat cu o oră înainte și faci tot posibilul să fii prezent, când renunți la programul tău pentru a oferi o mână de ajutor, când alegi să dedici din timpul tău pentru un plus oferit aproapelui.

Premiul s-a acordat voluntarei: Cristina Ivancov.

Premiul ADMINISTRATIV

Pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, a fost necesar ca, anul acesta, Campania 3,5% și Cutia de Crăciun să fie mutate exclusiv în mediul online. Drept urmare ne-am reorganizat, iar premiul pentru Administrativ ne-am gândit să îl acordăm pentru implicarea și ajutorul în activitățile care au vizat magazinul și depozitul de haine.

Premiul s-a acordat voluntarei: Georgiana Oana Costea.

Premiul PRIETENI PENTRU UN ZÂMBET

Anul 2021 a fost plin de schimbări pentru echipa Prieteni pentru un zâmbet, care numără în prezent peste 30 de voluntari clovni-doctori activi. Voluntarii clovni au activat de-a lungul anului 2021, prin vizite la Centrul after school “Sfântul Martin” din Ioaniș, la Centrul de Îngrijire de zi pentru copii, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea și prin participarea la diverse alte evenimente dedicate copiilor organizate de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea.

Premiul s-a acordat voluntarei: Elena Surugiu.

Premiul special VOLUNTARIAT ÎN PANDEMIE

În momente dificile, a ales să rămână alături de cei vulnerabili, de cei singuri, de cei în vârstă, de cei ai nimănui și mai ales, alături de noi, pentru ca împreună să DĂRUIM! Unul dintre voluntarii activi ai asociației noastre s-a implicat, a sprijinit și a dăruit, alături de noi în perioada Pandemiei de Covid-19, hrana beneficiarilor Cantinei sociale. A participat zilnic la pregătirea și distribuirea mâncării, beneficiarilor Cantinei sociale, acumulând în acest sens 936 ore de voluntariat.

Premiul s-a acordat voluntarei: Iuliana Dejeu.

Premiile SPECIALE Promovarea voluntariatului

Premiile speciale le oferim persoanelor care promovează asociația noastră în comunitate, prin chemarea la voluntariat și prin propriul exemplu. De-a lungul anului 2021, am derulat activități de promovarea a voluntariatului și acțiuni caritabile de colectare de alimente și haine în instituțiile de învățământ partenere. Aceste demersuri nu ar fi fost posibile fără o colaborare strânsă cu profesori dedicați, care au răspuns mereu apelului nostru la sprijin comunitar și au asigurat informarea și mobilizarea elevilor spre implicarea socială. Le suntem recunoscători și le mulțumim pentru întreg efortul depus: CARMEN CHIȘ, ADRIAN TENCUȚIU, DANA MIHINCĂU, CAPRIȘ PATRICIA, ADRIANA MICLĂUȘ, MARIANA TODOREAN, FLORICA CREȚIU, GABRIELA SABĂU, KATALIN FLOREA, ANA MARIANA CLOP, GABRIELA VESCAN, CRISTIAN CIORBA!

Premiul VOLUNTARUL ANULUI

,,Voluntarul anului” este premiul oferit pentru: implicare, disponibilitate, diversitatea activităţilor în care s-a implicat, numărul de ore prestate şi calitatea serviciilor oferite.

Premiul s-a acordat voluntarei: Naomi Oros.

Evenimentul s-a încheiat cu o rugăciune și binecuvântarea PSS Virgil Bercea.

Patricia Pele, coordonator voluntari

Distribuie informația
Alte știri