Premierul anunță un program de investiţii pentru drumurile judeţene şi comunale. Prioritate vor avea localitățile cu apă și canalizare

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi că va fi lansat un program care vizează realizarea de investiţii în drumuri comunale şi judeţene finanţate de la buget, prioritate urmând să aibă localităţile “unde deja există canalizare şi apă”.

“Nici în PNRR şi nici în fonduri europene nu putem să avem drumuri comunale, drumuri din localităţi mici, comune, acestea nu au putut să fie incluse acolo. Şi atunci m-am uitat şi le-am cerut colegilor mei să facă o analiză, să vedem ce s-a întâmplat în ultimii ani, unde s-au dus aceste investiţii. Şi vedem că nici în fonduri nerambursabile şi nici în PNRR nu a fost inclusă această infrastructură judeţeană şi comunală, acest lucru nu există. (…) Şi aici avem o problemă, pentru că ştim foarte bine că acele localităţi unde nu s-a investit în drumuri judeţene şi comunale au rămas în urmă. (…) Vreau să vă spun că vom demara un program de investiţii special pentru aceste drumuri. Vor avea prioritate acele localităţi unde deja există canalizare şi apă, dar nu putem să lăsăm în urmă comunităţile României, trebuie să dezvoltăm toată România. (…) Prin PNRR şi prin fonduri europene nu se pot face aceste investiţii şi le vom face prin buget. Structura acestui program o voi anunţa în perioada următoare”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Timişoara.

Premierul a subliniat că astfel de proiecte pot atrage investiţii, raportându-se la exemplul dat de preşedintele CJ Timiş, potrivit căruia un drum de 2 kilometri realizat în judeţ a adus investiţii foarte mari din partea unor companii multinaţionale.

Distribuie informația
Alte știri