Preşedintele Klaus Iohannis participă la festivităţile de Ziua Marinei, la Constanţa

Foto: ct100.ro

Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, 15b august, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa, anunţă Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, şeful statului va rosti o alocuţiune la ceremonia organizată în Portul Militar.

Forţele Navale Române sărbătoresc luni Ziua Marinei la Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Mangalia, Brăila, Galaţi şi Bicaz, informează Ministerul Apărării Naţionale. Manifestările din portul militar Constanţa, vor debuta la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi tragerea a 21 de salve de tun.  

După oficierea serviciului religios şi cuvântul de bun venit al şefului Statului Major al Forţelor Navale, vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale, vizitarea navei-şcoală „Mircea” şi consemnarea momentului în Cartea de Onoare a velierului.  

În Portul Tomis, activităţile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vor avea loc în între 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 20.00 şi vor cuprinde expoziţii de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, iar pasionaţii de nave pot experimenta, gratuit, tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spaţiu special amenajat de echipa World of Warships.

Sursa: ct100.ro

Distribuie informația și pentru prietenii tăi:
Alte știri