Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat, de la Oradea, o moțiune de cenzură împotriva ministrului Lucian Bode

Preşedintele USR, Cătălin Drulă a declarat vineri, la Oradea, că PNL, în frunte cu Lucian Bode, trebuie să își asume eșecul votului pentru aderarea României la Schengen. Prin urmare, USR va depune luni, alături de Forța Dreptei, o moțiune simplă împotriva acestui ministru.

Este a doua moțiune împotriva lui Lucian Bode. Are nenumărate motive pentru a pleca din funcție, de la plagiat la licitații aranjate. Dar cel mai grav este dosarul Schengen, cu o afectare incalculabilă a viitorului economic al României. Nu putem avea un ministru de Interne de mâna a treia în Europa. De aceea vom depune această moțiune simplă și ne așteptăm ca orice parlamentar român responsabil să o voteze, a spus Cătălin Drulă.

Potrivit liderului USR, ”poate că nicăieri in România, eșecul aderării nu se simte mai bine ca în Bihor”

Liderul USR a menţionat că a fost dezamăgit de refuzul Austriei la acest vot, dar dincolo de acesta a putut constata şi „o diplomaţie neîndemânatică şi o reprezentare externă făcută de amatori pentru România”, după ce luni de zile au asigurat că este rezolvată problema aderării României la Schengen.

Distribuie informația
Alte știri