Prezență orădeană la a 52-a ediție a Salonului de iarnă al medicilor. Mariana Casian și povestea mărgelelor de sticlă   

Salonul de Iarnă al Medicilor, ajuns la cea de a 52-a ediție, s-a bucurat în acest an de un număr dublu de participanți, printre ei regăsindu-se și medicul stomatolog orădean, dr. Mariana Casian, cu două tablouri din mărgele, maximum admise.

Salonul de Iarnă al Medicilor se desfășoară în aceste zile la Cluj-Napoca, la Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor. Vernisajul a avut loc pe 5 decembrie a.c., lucrările de artă putând fi admirate până pe 18 decembrie a.c.. Evenimentul este organizat în cadrul Zilelor UMF, de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor Cluj și Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj. Având un număr dublu de participanți față de ultimele ediții, respectiv 60 de medici, expoziția cuprinde o gamă variată de tehnici artistice, începând cu tradiționala tehnică în ulei și acril și până la acuarelă, pastel, colaj, artă digitală și artă fotografică.

O prezență aparte rămâne medicul orădean Mariana Casian. Absolventă a Facultății de Stomatologie din Cluj-Napoca, promoţia 1967, revenirea sa în orașul studenției rămâne, de fiecare dată, o bucurie. Astfel, participarea sa la Salonul de Iarnă al Medicilor a devenit o constantă în ultimii șase ani. Tablourile Marianei Casian sunt realizate din mărgele de sticlă de dimensiuni între 1 și 2 mm, fixate fiecare în parte prin lipire, folosindu-se între 10.000 şi peste 100.000 de mărgele, în funcţie de mărimea tabloului. La această ediție a 52-a a Salonului, Mariana Casian a fost prezentă cu două tablouri, maximum admise, care au impresionat, și de această dată, vizitatorii.

„În cadrul acestui simbol al unității halatelor albe, emoțiile ne-au copleșit, trăind o clipă de sublim. O zi regală care ne-a legănat ușor printre culorile ce-ți încântau sufletul și privirea creând acel moment numit de Marc Aureliu „o picătură de eternitate”. Am participat cu două tablouri. Primul, întitulat „Dă Doamne Pace pe pământ”, este freamăt unanim ce se înalță ca un „axis mundi” spre cer în zilele noastre. Îngrijorarea nu atinge problemele de mâine, ci doar pacea de azi. Al doilea tablou, „Copilul din tine”, îl sfătuiește pe privitor să trezească copilul din el și să se conecteze la el. Copiii trăiesc o bucurie în prezent, poartă în ei un cumul de speranțe și cred în magia lumii și a vieții. Copacul, simbol sacru, ce conectează Teluricul de Celest, te îndeamnă la păstrarea echilibrului. Cu picioarele pe pământ și cu ochii ațintiți spre stele, candele apuse ce destramă întunericul nopții, visează măreț. Realizările reprezintă diadema gândurilor bine direcționate. Și astfel lumina de dincolo de portret semnifică bucuria, regăsirea sufletului furat de vicisitudinile vieții”, a declarat Mariana Casian.

Munca de o viață a dr. Marianei Casian poate fi admirată, toată luna decembrie, și la secția Muzeul Orașului Oradea (Cetatea Oradea), din subordinea Muzeului Țării Crișurilor. Aici pot fi văzute în cadrul expoziției „Povestea de dincolo de mărgele”, aproximativ 50 de tablouri.

Cristina Pușcaș

Distribuie informația
Alte știri