Primar din Bihor, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

– KELEMEN ZOLTAN, la data faptelor primar al comunei Roșiori, județul Bihor, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

– Patru persoane fizice (administrator al unei societăți comerciale, proiectant, responsabil tehnic cu execuția lucrărilor și diriginte de șantier) pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2014, în contextul realizării proiectului „Reabilitare și construire drum de legătura Pocsaj – Roșiori”, inculpatul Kelemen Zoltan, în calitatea menționată mai sus, ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului mai multe documente care nu corespund realității (procese verbal de recepție, de verificare a calității, facturi fiscale, etc.) în scopul de a obține în mod injust suma de 103.079 euro. Banii respectivi reprezentau contravaloarea unui contract încheiat, în contextul de mai sus, de Primărie cu omul de afaceri, inculpat în prezenta cauză, având ca obiect livrarea și plantarea unor arbori și arbuști.
În contextul menționat mai sus, cererea inculpatului Kelemen Zoltan a fost refuzată integral de către autoritatea de implementare a proiectului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor.

Distribuie informația
Alte știri