Primăria anunță intervenții la arborii din Oradea care prezintă pericol pentru siguranța oamenilor sau bunurilor

Având în vedere numărul mare de arbori existenți pe domeniul public al municipiului Oradea care pot prezenta un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a bunurilor, administrația publică locală anunță că, începând cu data de 20.06.2022, se vor face intervenții în vederea înlăturării acestor pericole.

Intervenţiile se vor face strict pentru următoarele situații:

  • arbori uscați care prezintă risc iminent de prăbușire;
  • arbori puternic înclinați, indiferent de starea de vegetație;
  • arbori cu trunchiul rupt total sau parțial;
  • arbori ale căror ramuri sunt uscate sau prezintă un risc de desprindere de arbore și pun în pericol traficul auto și/sau pietonal;
  • arbori ale căror ramuri afectează sau îngreunează vizibilitatea în trafic a indicatoarelor rutiere, semafoarelor;
  • arbori afectați de obiective de investiții publice.

În cursul acestui an au fost înregistrate 569 de solicitări, până la această dată fiind efectuate intervenții la un număr de 2.807 arbori, din care 365 de intervenții de tăiere/doborâre și 2.442 intervenții în coronamentul arborilor.

Ca urmare, până la soluționarea situațiilor mai sus enunțate nu se mai fac lucrări de intervenție în coronamentul arborilor pentru echilibrare, ridicare coronament, reducere volum coroană, eliminare ramuri prea dese, rărire/aerisire coronament, eliminare lăstari lacomi și drajoni și intervenții pentru realizare de culoare pentru liniile aeriene de utilități.

Intervențiile vor fi efectuate de către operatorul de salubritate RER Vest SA.

Distribuie informația
Alte știri