Primăria îi îndemnă pe orădeni să nu treacă nepăsători pe lângă oamenii fără adăpost în sezonul rece. Ce poți face pentru ei

Având în vedere temperaturile prognozate pentru perioada următoare, care urmează să scadă sub pragul înghețului, rugăm comunitatea locală să anunțe despre zonele sau locațiile în care se adăpostesc oameni ai străzii, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliției Locale: 0259-969, în intervalul orar 10.00 – 22.00, care are disponibilă o mașină pentru transportul acestor persoane, sau la numărul de telefon non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte.

Adăpostul de Noapte este situat pe str. J. Gutenberg, nr. 8 și are o capacitate de cazare de 71 de locuri, care la nevoie pot fi suplimentate. 

Direcția de Asistență Socială Oradea oferă cazare în cele 2 corpuri de clădire și cele 9 containere din incinta adăpostului, dotate cu dușuri cu apă caldă şi grupuri sanitare, atât pentru femei cât şi pentru bărbați.

De asemenea, persoanele cazate aici primesc, la nevoie, haine, un ceai cald şi, nu în ultimul rând, cazare și sprijin pentru depășirea acestei perioade dificile din viața lor.

În Centrul Comunitar Gutenberg, situat la aceeași adresă, respectiv J. Gutenberg, nr. 8, peste zi, oamenii străzii beneficiază de consiliere psihologică, suport în găsirea unui loc de muncă, sprijin pentru obținerea actelor de identitate şi stare civilă, se pot bucura de vizionarea de programe TV și alte activități desfășurate în cadrul centrului.

Distribuie informația
Alte știri